Mai jos am sa va povestesc o intamplare din acest weekend, de unde am un sentiment de vinovatie pentru cel cu Audi.

Am plecat pe la ora 21.00 din Orastie cu destinatie Timisoara. Dupa ce am iesit de pe podul de la Deva, am avut doua masini Audi in spate. Coloana, am mers incet cu 60-80 km/h, iar unde am putut am depasit si am urcat la 100 km/h. Ambele Audi in spatele meu.

Primul Audi a facut dreapta in Dobra, celalalt a ramas in spatele meu. Cum incepi sa urci pe Cosava, inainte de antena radio datorita lucrarilor exista o curba foarte inselatoare, de aproximativ 180° fara semnalizare.

Doua tiruri in fata, eu si apoi tipul cu Audi. Inainte de curba asta, exista o portiune dreapta, unde am vrut sa depasesc, vazand curba am oprit semnalizarea, insa cel cu Audi, a semnalizat din nou si s-a bagat. A trecut de primul tir, a vazut ca nu vine nimic din fata, nu se vad faruri l-a depasit si pe al doilea!

Pe jos era umed, curba mare de 180°, a dat in frana dar degeaba, nu a mai putut lua curba, a iesit pe namol si s-a oprit intr-un sant. Atunci i-am spus mamei, a avut accident tipul cu Audi care era in spatele meu. Delia si David dormeau, au trecut cele doua tiruri, iar cand am fost langa el nu am avut unde sa opresc, in spate coloana mare de masini … totul s-a intamplat asa de repede.

Ei bine tot drumul am avut un sentiment de vinovatie, pe care si acum si pe care nu mi-l pot scoate din minte. Ma gandesc ca puteam fi eu in locul lui. Daca avea un copil in masina (mic/mare)?

sentiment de vinovatie

Nici cele mai bune masini si sisteme de siguranta nu fac absolut nimic cand ai viteza si se aprind toate in bord. E doar un pom de Craciun.

Imi doresc si sper sa fi ajuns acasa sanatos/sanatosi.


Urmărește-mă pe Google News sau activează

Ți-a plăcut articolul? Lasă un comentariu