În cadrul conferinței anuale WWDC24, Tim Cook și echipa sa au prezentat pe scurt noutățile ce vor fi implementate în viitoarele versiuni software: iOS 18, iPadOS 18, watchOS 11, tvOS 18, visionOS 2 și macOS Sequoia. Toate noutățile le voi detalia mai jos, inclusiv modul de utilizare al inteligenței artificiale denumit Apple Intelligence.
Cuprins
Să începem cu cea mai controversată opțiune care văd că a stârnit foarte multe comentarii și anume Apple Intelligence. Elon Musk, cel care a construit rachete, roboți, mașini electrice autonome și care se joacă cu inteligența artificială de ani de zile, a spus că dacă Apple va implementa ChatGPT on device va obliga toți angajații săi să renunțe la produsele Apple!
https://twitter.com/elonmusk/status/1800265431078551973
Apple Intelligence
La fel ca restul modelelor AI, Gemini, Copilot sau ChatGPT, Apple a ales să își construiască propriul model generativ de inteligență artificială cu ajutorul căruia și prin integrarea lui la nivel de dispozitiv (iPhone, iPad, MacBook) să poți face lucruri doar cu ajutorul lui Siri, adică vocal. Pe lângă asta, diverse opțiuni integrate în toate aplicațiile îți vor ușura munca sau ziua venind către tine cu diverse informații și opțiuni sumarizate.
Vom putea genera imagini bazate pe text, în funcție de clădire, persoană, vreme, natură s.a.m.d. acestea sunt prelucrate și transformate conform datelor introduse de tine.
Putem compune mailuri în diferite forme de scriere: prietenoase, business sau tehnice în funcție de mesajul pe care vrem să îl trimitem. Notificările pot fi sumarizate de la cele mai importante la cele mai puțin importante.
O funcție mult așteptată de utilizatori, înregistrarea apelurilor de voce ajunge în sfârșit pe iOS, dar este un mare dar în Uniunea Europeană despre modul în care va fi utilizată și cum se va supune regulilor GDPR! Folosind Apple Intelligence atunci când suntem într-un apel și apăsăm butonul de record, toată conversația noastră va fi generată în format text în aplicația Notes.
Un fel de focus sunt și notificările importante care sunt afișate pe ecran atunci când o persoană apropiată/favorită îți cere să faci ceva, în cazul de față să o iei pe fetiță de la grăniță.
Vom putea genera de acum folosind Apple Intelligence diverse poze bazate pe cuvinte ca în exemplul de mai jos pe iPad. Arhitectură, coloane, pavilion și boltă, iar poza este afișată în câteva secunde. Dacă dorim, putem să mai adăugăm și o modificăm în timp real.
Folosind Image Playground vom putea experimenta diverse moduri de a genera imagini, inclusiv a celor dragi nouă având ca referință diverse poze salvate în galeria foto. Apple numește această funcție Genmoji, adică emoji generative AI.
Odată cu Apple Intelligence asistenta Siri primește mai multe îmbunătățiri, iar vechea bulină colorată este înlocuită cu o animație colorată ce este afișată pe marginile ecranului plus o nouă icoană.
Așa cum era de așteptat, Apple Intelligence vine cu cea mai sigură modalitate de protecție a datelor personale stocate de utilizatori pe dispozitivele Apple. Ceea ce înseamnă că Apple Intelligence rulează exclusiv pe iPhone / iPad / MacBook și beneficiaza de Private Cloud Compute dedicat în cazul requesturilor complexe ce nu pot fi procesate pe propriul dispozitiv.
Nu se colectează date personale de nici un fel!
Și acum să revenim la problema lui Elon Musk cu ChatGPT-4o. Apple în colaborare cu OpenAI vor folosi o extra soluție de inteligență artificială care va fi integrată în Siri și Writing Tools. Ce înseamnă asta? Atunci când dorim să scrie un articol sau o poveste putem apela la ChatGPT, DOAR cu acordul nostru atunci când va fi nevoie. Orice tip de informație ce urmează a fi partajată cu ChatGPT este descrisă într-o notificare prin care va trebui să ne dăm acceptul sau nu.
Apple Intelligence va putea fi folosit pe următoarele dispozitive:
- SoC A17 → iPhone 15 Pro, iPhone 15 Pro Max
- SoC M1 → iPad Pro, iPad Air
- SoC M1 → MacBook Pro, MacBook Air, iMac, Mac mini
- Soc M1 Max → Mac Studio
- SoC M2 Ultra → Mac Pro
iOS 18
Se pare că zvonurile au fost adevărate, iar iOS 18 devine un sistem de operare mai personalizat pentru că putem muta icoanele aplicațiilor unde dorim noi pe ecran. Le putem colora folosind câteva stiluri predefinite sau putem alege noi culoarea.
Putem bloca o anumită aplicație folosind Face ID sau o putem ascunde și nu mai apare pe ecran. De obicei atunci când cineva se uită în telefonul tău caută repede la mesaje, poze sau în alte aplicații să vadă ce ai acolo. Aplicațiile ascunse vor fi introduse într-un folder separat care va fi blocat.
Control Center primește un update de icoane, aranjarea lor, dar și mai multe controale dedicate cum ar fi casă, muzică, date sau favorite. Asta înseamnă că vom putea adăuga / șterge diverse funcții, inclusiv vom puteam modifica lanterna și camera foto din Lockscreen. Toate icoanele vor putea fi re-aranjate și re-dimensionate după bunul plac.
Aplicația Poze urmează să fie schimbată într-un mod mult mai intuitiv și mai prietenos. Vom avea mai multe secțiuni: Recente, Oameni, Animale, Colecții, Hartă sau Favorite. Carusel, imagini aleatorii sau videoclipuri personalizate folosind Apple Intelligence.
Începând cu iOS 18 în modul de editare al pozelor putem folosi noua opțiune Clean Up. Cu ajutorul ei având la bază Apple Intelligence putem șterge diverse obiecte și persoane dintr-o fotografie. Atingem obiectul, marcăm zona sau îl încadrăm într-un cert și acel obiect/persoană dispare. Magic! 🪄
În iMessage vom putea adăuga diverse stiluri de text, efecte sau putem trimite un mesaj programat la o anumită dată și oră. De acum vom putea interacționa cu mesajele primite de la prieteni cu orice fel de emoji, genmoji sau memoji. Dacă nu ne place nici unul, putem folosi Apple Intelligence și creem noi unul.
iOS 18 introduce standardul RCS unde utilizatorii de iPhone pot interacționa cu utilizatorii de Android și astfel nu vom mai avea nevoie de aplicații precum WhatsApp, Telegram sau altele. Vom ști când a fost trimis și când a fost citit mesajul direct în aplicație indiferent de platformă (Android, iOS).
Mail adaugă de acum categorii pentru mailurile primite: primar, tranzacții, actualizări și promoții. Aceeași tâmpenie ca cea introdusă de Google în Gmail. Am dezactivat-o instant, la fel cum nu voi folosi nici mizeria asta de opțiune pentru categorii.
Safari va detecta informații relevante dintr-o pagină și îți va oferi informația care te interesează, date despre locație, linkuri, oameni, muzică sau filme. Nu știu câți dintre voi folosesc opțiunea de Reader, însă această primește o actualizare care să te scape de informațiile inutile, reclame, dar cel mai important un rezumat a ceea ce vei găsi în acea pagină web.
Aplicația Parole va înlocui vechiul meniu Parole din setări unde ne sunt salvate toate informațiile sensibile legate de datele de logare pe diverse site-uri, inclusiv cardurile bancare. Va putea fi folosită cross-device, adică toate dispozitivele noastre vor fi interconectate ca și până acum. Primește suport și pentru Windows și Apple Vision Pro, ceea ce înseamnă că nu mai trebuie să plătim pentru aplicații de genul 1Password, LastPass sau altele.
Hărți primește suport topografic ceea ce înseamnă că vom putea crea rute și drumeții prin pădure, pe munți mult mai ușor chiar și în mod offline.
Modul jocuri minimizează activitățile din background pentru a îți oferi cea mai bună performanță atunci când te joci pe iPhone, iPad sau MacBook. Latența pentru căștile AirPods și controllere este redusă.
Portofel introduce opțiunea Apasă și Plătește ce poate fi folosită de către utilizatorii de iPhone în US momentan, la fel ca și cea de cash. Aceasta simplifică modul în care trimitem sau primim bani de la oameni. Selectezi suma, apropii cele două iPhone și gata. Biletele de avion sau de la evenimente vor fi stocate în aplicația Portofel și oferă de acum informații suplimentare inclusiv recomandări.
Aplicațiile Notes, Journal și Apple TV primesc mici îmbunătățiri pe partea de design și funcționalități. Folosind Apple Intelligence în aplicația Notes vom putea efectua calcule extrem de simplu utilizând text și numere.
Aplicația Acasă oferă de acum acces pentru vizitatori care vor să asculte muzică la HomePod, să se uite la Apple TV sau să controleze alte dispozitive smart din casa ta. Apple introduce modul Express Mode cu ajutorul căruia vom putea efectua diverse acțiuni fără să mai scoatem iPhone din buzunar. Te apropii de ușă și se deschide automat, ai Apple Watch pe mână poți închide garajul ș.a.m.d
Tot ce aduce nou într-o singură poză: iOS 18
AirPods
Apple introduce interacțiunea capului cu căștile AirPods, adică dacă primi un telefon de la cineva și vrem să răspundem pur și simplu dăm din cap de sus în jus. Dacă nu vrem să răspundem dăm din cap stânga – dreapta.
Tot aici, căștile AirPods Pro suportă de acum un sunet de cristal prin izolarea vocii atunci când suflă vântul, suntem la metrou, trec mașini sau avem alți factori de zgomot în jurul nostru. Atunci când ne jucăm și folosim căștile AirPods vom putea activa Personalized Spatial Audio.
iPadOS 18
Conține aceleași noutăți prezentate mai sus pentru iOS 18 însă scalate la dimensiunile tabletelor iPad Air, iPad mini și iPad Pro. Avem dark mode, customizare a ecranului, icoane, culori, widgeturi, poze dar și noul Notes care poate face calcule combinate cu text atunci când utilizăm un Apple Pencil.
Apple Intelligence va fi integrat automat în această toamnă când iPadOS 18 va deveni oficial și funcționează exact la fel ca pe iPhone prezentat mai sus. Se merge foarte mult pe Apple Pencil, scris de mână, desene sau schițe. De acum toate înregistrările audio pot fi sumarizate și transformate în text live.
Rușinos, după niște zeci de ani s-au hotărât să lanseze aplicația Calculator pentru iPad. O aveam pe iPhone, Apple Watch și MacBook dar nu pe iPad. Aplicația Calculator, nimic fency! Într-un final au lansat-o în iPadOS 18.
Screen Sharing sau SharePlay cum este numit de Apple a fost îmbunătățit, iar începând cu iPadOS 18 vom putea interacționa cu cel care prezintă, inclusiv vom putea prelua controlul asupra prezentării, putem desena, scrie sau asista.
Compatibilitate iPadOS 18:
- iPad mini 5th gen
- iPad 7th gen
- iPad Air 3rd gen
- iPad Air M2
- iPad Pro 11 M1
- iPad Pro 12.9 3rd gen
- iPad Pro M4
Tot ce aduce nou într-o singură poză: iPadOS 18
watchOS 11
Nu avem prea multe noutăți aici, nici o schimbare majoră, doar câteva aplicații și Apple Intelligence. Putem folosi ca Watch Face diverse poze alese de AI pentru a ne aduce aminte de diferite momente petrecute.
De acum putem pune pauză la inele, dacă nu ne simțim bine sau nu ne putem atinge acele obiective setate. Pentru că au deschis ușa personalizării, de acum în aplicația Activity vom putea adăuga / elimina diverse tile-uri.
Vitals este singura noutate din watchOS 11 după părerea mea. Ce face Vitals? Păi nimic, înglobează în aceeași aplicație mai multe aplicații cum ar fi pulsul, respirația, temperatura încheieturii, oxigenul din sânge și durata somnului.
Bazată pe informațiile colectate acestea sunt analizate, iar dacă există anomalii vei fi notificat în acest sens. Acești metrici sunt colectați în timpul somnului. Pentru atleți există acum opțiunea Training Load prin care sesiunile intense de antrenament pot avea un impact negativ asupra corpului în timp, ceasul va analiza datele colectate și te informa.
Workout devine acum și mai precis atunci când ne folosim de locație (poziția GPS). Acesta poate înregistra ca și până acum locurile pe unde mergem, alergăm sau ne plimbăm cu bicicleta. De acum putem să vâslim pe lac, mare sau pe râu, datorită noilor actualizări ale harților vom avea traseul exact salvat în aplicație.
Din watchOS 11 orice dezvoltator va putea implementa opțiunea de Double Tap. Până atunci ne vom putea bucura de live translation direct la încheietura mâinii. Cu ajutorul aplicației Translate atunci când călătorim și nu cunoaștem limba vor putea comunica foarte ușor. Peste 20 de limbi recunoscut și cum era de așteptat limba română nu se află printre ele.
Compatibilitate watchOS 11:
- Apple Watch SE 2nd gen
- Apple Watch Seria 6, 7, 8, 9
- Apple Watch Ultra, Ultra 2
Tot ce aduce nou într-o singură poză: watchOS 11
macOS Sequoia
Toate noutățile prezentate mai sus sunt disponibile pe modelele Mac care au SoC Apple Silicon M1, ceea ce înseamnă că modelele mai vechi cu Intel sunt obsolete. Continuity primește o îmbunătățire care până acum era disponibilă doar prin aplicații dedicate și anume oglindirea unui iPhone pe ecranul Mac-ului. Fără cabluri, fără bătăi de cap doar cu un simplu click putem controla propriul iPhone.
iPhone Mirroring: vom putea primi notificări de pe iPhone pe Mac. Dacă folosim diverse aplicații care nu sunt să zicem instalate pe Mac, putem interacționa cu ele printr-un simplu click.
Pe sfârșitul anului vom avea o nouă funcție Seamless drag and drop care ne permite să facem drag-drop la fișiere, poze sau videoclipuri între iPhone și Mac.
În sfârșit putem aranja ferestrele prin drag and drop către marginile ecranului. Apple o numește Window Tiling. Le-a luat un pic cam mult celor de la Apple să facă resize la ferestre automat fiind foarte utilă această opțiune atunci când lucrezi pe mai multe monitoare și nu vrei să faci resize manual la fiecare fereastră.
Atunci când suntem într-un meeting sau o conferință cu alți prieteni și vrem să partajăm ecranul, câteodată este greu să alegi care monitor, aplicație sau fereastră să fie partajată. Apple introduce un mod preview prin care vom putea vedea exact ce urmează să partajăm înainte să o facem. La fel și pentru video call, putem selecta diverse opțiuni portrait sau studio lighting, de acum putem schimba și imaginea de fundal din spatele nostru.
Compatibilitate macOS 15 Sequoia:
- iMac 2019
- iMac Pro 2017
- Mac Studio 2022
- MacBook mini 2018
- MacBook Air 2020
- MacBook Pro 2018
- Mac Pro 2019
Tot ce aduce nou într-o singură poză: macOS Sequoia
Cam acestea sunt toate noutățile importante prezentate de Tim Cook în cadrul WWDC24. Mare parte dintre acestea sunt disponibile în versiunea developer beta a sistemelor de operare menționate mai sus, urmând ca varianta publică să fie disponibilă abia din luna iulie.
Momentan nu îmi instalez nici o versiune beta, aștept luna viitoare să încerc iPadOS 18 pe iPad Pro M1.
Ce ți-a plăcut din această conferință?
Sursă: apple.com
0 Comentarii