Am fost și noi aseară la Street Food Festival în Parcul Rozelor și a fost chiar mișto. Cam greu cu locurile de parcare, nu prea găsești în jur, dar dacă cauți până la urmă prinzi. Multă lume, tineret în special, vremuri faine. Când am ajuns acolo, noi 3, am început să ne aducem aminte din vremea studenției.

Toată strada de principală de lângă Parcul Rozelor este închisă iar acolo sunt amplasate mașinile cu “bunătățuri”. Toate tipurile de mâncare găsești acolo, trebuie doar să fii flămând de mai bine de 24 ore ca să poți face față 😀

Am găsit chiar Sangria și Paelia, miroseau frumos însă David sigur nu se atingea de ea așa că ne-am oprit la Vineri 15, la un burger și niște coaste. Te lingi pe degete nu alta. Am găsit cu greu un loc unde să stea David să guste și el hamburgerul roșu și cartofii prăjiți.

Curat, au venit și au șters mesele, au curățat, nu am ce să zic, diferit față de alți ani. Doar tineret, muzică jazz live, foarte mișto. Cozile cam mari, dar merită dacă ești singur/ă, cei mici nu au răbdare să aștepte 30 minute până ajungi la rând.

Mașina de Dubstep de la sfârșit a făcut tot deliciul. Frumos, merită să îți pierzi câteva ore pe aici, însă să fii perpedes nu cu mașina.


Urmărește-mă pe Google News sau activează

Ți-a plăcut articolul? Lasă un comentariu