În codul sursă al iPadOS 16 Beta a fost descoperit faptul că Stage Manager ar funcționa și pe modele mai vechi de iPad fără chip M1, însă Apple nu vrea să activeze această funcție.

iPadOS 16 - Stage Manager compatibilitate cu modele mai vechi de iPad

Stage Manager a fost prezentat de Apple în cadrul WWDC22 cu mențiunea că funcționează doar pe tabletele iPad cu chip M1, modelele mai vechi nefiind compatibile cu această opțiune. Se pare că băieții care despică sistemele de operare în două pentru a găsi informații despre viitoare produse sau servicii au găsit în codul sursă numele de cod „Chamois” utilizat pentru Stage Manager împreună cu „Legacy Devices” utilizat pentru tabletele iPad.

Craig Federighi spunea că ei au testat această opțiune pe mai multe modele de iPad și au decis că doar pe M1 funcționează așa cum ar trebui:

We began some of our prototyping involving those systems and it became apparent early on that we couldn’t deliver the experience that that we were designing toward with them. Certainly, we would love to bring any new experience to every device we can, but we also don’t want to hold back the definition of a new experience and not create the best foundation for the future in that experience. And we really could only do that by building on the M1.

Știm cu toții politica Apple de a face utilizatorii să treacă tot timpul la un alt model mai nou cu hardware mai performant pentru a putea beneficia de toate opțiunile prezentate în cadrul evenimentelor de pe parcursul anului.

Stage Manager ar utiliza memoria swap (adică cea care se scrie pe ssd) iar pentru aceasta ca să funcționeze corespunzător și fără întreruperi ei ne recomandă orice tabletă cu chip M1. Desigur, ar funcționa și restul tabletelor poate nu așa perfect, având uneori întreruperi însă nu văd de ce ai restricționa accesul?

Întrebarea vine, de ce Stage Manager nu este disponibil pentru procesoarele Intel și merge doar pentru cele cu M1, M2? Momentan toate sistemele sunt în variantă beta, vedem în toamnă ce ne va prezenta Apple.

Sursă: 9to5mac.com


Urmărește-mă pe Google News sau activează

Ți-a plăcut articolul? Lasă un comentariu