Din 2019 de când Timișoara a devenit Semaforișoara, orașul cu cele mai multe semafoare, camere de trafic management care pot înregistra trecerile pe culoarea roșie a mașinilor și radare fixe la ieșirile din oraș.

Centru de Control camere video Timisoara - 6

De astăzi centrul de management a fost mutat într-un nou birou unde primarul Dominic Fritz împreună cu șeful poliției locale Timișoara Attila Hajdu au ajunțat printr-o conferință de presă că peste 400 de camere de supraveghere funcționează în acest moment. Acesta funcționa în limita personalului disponibil de luni până vineri între 08-16 după care fiecare pleca acasă. Acest lucru s-a schimbat, acum este folosit de Poliția Locală Timișoara 24/7 pe tot parcursul anului, iar din interiorul Centrului dispeceratul Poliției Locale coordonează echipele de pe teren în timp real folosind camerele de supravegheze.

Conform spuselor lui Dominic Fritz, se vor angaja încă 30 de polițiști locali pentru a putea extinde supravegherea video în stațiile de transport public, în firobuze, tramvaie și în locurile unde se aruncă gunoi. Acest lucru va fi posibil cu un nou soft bazat pe Inteligența Artificială care poate, pe baza datelor video înregistrate să descopere diverse situații problematice și să alerteze oamenii din Centrul de Control.

Din păcate problema majoră a acestor sisteme de supraveghere video inteligente, treceri pe roșu și radare fixe pentru participanții la trafic nu pot fi utilizate pentru a îi amenda pe cei care încalcă legea, momentan. Fără un agent constatator din partea Poliției Române conducătorii care încalcă legea și sunt înregistrați nu pot fi sancționați. Această colaborare dintre Centrul de Control și IPJ Timiș este esențială, motiv pentru care de acum există două birouri separate pentru cei de la Rutieră. Sunt curios când cei de la IPJ Timiș vor da accept invitației lui Fritz de a angaja/trimite doi agenți în Centrul de Control pentru a îi putea amenda pe șoferi.

Spuneam mai sus că „momentan” nu pot fi amendați șoferii, dar acest lucru se va schimba odată cu implementarea serviciului național e-SIGUR de supraveghere video a traficului prin camere video, radare fixe și limitatoare de viteză care trebuie implementat cât mai repede pentru a nu pierde cei 35 milioane de euro.

Sursă: Dominic Fritz


Urmărește-mă pe Google News sau activează

Ți-a plăcut articolul? Lasă un comentariu