Știrea zilei vine de la nytimes care au publicat un articol din care aflăm că Samsung vrea să înlocuiască motorul de căutare Google cu Bing pentru a beneficia de inteligența artificială introdusă de Microsoft.
Acest articol le-a adus astăzi celor de la Alphabet o pierdere de 55 miliarde de dolari, cauzată de scăderea cu 4% a acțiunilor companiei.
În ultimii ani, cei de la Samsung au creat un parteneriat cu Microsoft pentru a integra automat produsele Galaxy în ecosistemul Windows. Contractul dintre Samsung și Google pentru utilizarea by default a motorului de căutare este de 3 miliarde de dolari. Apple primește 20 miliarde dolari de la Google pentru a folosi implicit Google Search și asta nu e tot. Apple lucrează la propiul motor de căutare bazat pe inteligența artificială ce va fi creat in-house și care ar putea sosi pe iPhone în următorii ani.
ChatGPT se pare că este cel care stă la baza declinului Google în următorii ani, mai ales că alternativa inteligentului Bard creat de ei este sub orice critică. Se arată o vară incendiară, iar „cineva” va pierde mulți bani mai ales că supremația Google Search se apropie de sfârșit.
Sursă: wall-street.ro
0 Comentarii