MacBook Pro 14 si 16 inch
macOS 12.3 Monterey

Pe forumul dedicat Apple cât și pe reddit au apărut postări legate de anumite probleme la instalarea macOS 12.3 pe modelele MacBook 14 și 16 inch care au avut placa de bază schimbată.

Din păcate cei care au avut placa de bază schimbată și au încercat să facă update de la macOS 12.2.1 la macOS 12.3 s-au trezit cu ecranele negre, restarturi unul după altul, erori sau chiar inutilizabil. Aici mă refer la faptul că nu se mai aprinde, ecranul rămâne negru, nu răspunde la PRAM, NVRAM, SMC sau alte modalități de resetare, nici măcar în recovery nu puteți intra. Singura soluție este să aveți încă un MacBook sau să îl duceți într-un centru autorizat Apple pentru reparație unde cel mai probabil o să pierdeți toate datele de pe el.

Probleme update macOS 12.3

  1. Complet inutilizabile – ecran negru
  2. Update-ul se finalizează cu succes, iar după logare afișează iBoot Panic Error unde vă spune că nu s-a făcut updateul
Mesaj de eroare pe MacBook Pro 14 inch

O parte dintre ei au reușit să intre în DFU Mode și să instaleze versiunea veche, care funcționează se pare, însă ce fac pe mai departe? Restul?

Ca să faci un MacBook utilizabil din nou sau să faci restore, ai nevoie de aplicația Apple Configurator 2. O poți accesa doar de pe un alt MacBook funcțional sau direct la service cu el. Din păcate majoritatea nu dețin două MacBook-uri acasă, așa că următorul pas este să meargă direct la un service Apple unde cel mai probabil o să aibă placa de bază schimbată. La următorul update ce faci, o schimbi din nou?

Apple Configurator 2

Nu știm dacă este o problemă hardware sau software însă Apple va trebui să vină rapidă cu o soluție. O astfel de problemă s-a întâmplat și în 2020 cu modelele late 2013 și mid 2014.

Sursă: macrumors.com


Urmărește-mă pe Google News sau activează

Ți-a plăcut articolul? Lasă un comentariu