Ați crezut că există miștouri doar între Apple și Samsung? Cei de la Honor s-au hotărât să lase un mesaj gravat pe marginea pliabilului lor Magic V3 ca dedicație pentru fanii Samsung Galaxy Z Fold.

Pliabilul Honor mătură pe jos cu Galaxy Z Fold 6 printr-un mesaj gravat pe telefon

Ce spune mesajul Honor?

Dragi posesori de Samsung Galaxy Z Fold, ne cerem scuze. Știm cât de entuziasmați ați fost să achiziționați un smartphone pliabil, compact și care să se potrivească perfect în buzunar. Vi s-a promis un viitor plin de inovații tehnologice și o experiență de multitasking fără limite. Acum, poate priviți noul HONOR Magic V3 și vă simțiți puțin… trădați. Dimensiunea contează, și înțelegem dezamăgirea voastră. Ca și cum ai fi fost nominalizat pentru o medalie de aur și apoi ai terminat ultimul în cursă. Știind că există un dispozitiv pliabil mai subțire, mai ușor și mai durabil este suficient pentru a face pe oricine să își pună la îndoială alegerile. Înțelegem. Ați fost pionieri, early adopters care au explorat fără teamă un teritoriu necunoscut al ecranelor pliabile cu durabilitate incertă. Meritați ceva mai bun. De fapt, meritați o medalie de aur. La HONOR, suntem cu adevărat dedicați depășirii limitelor tehnologiei pentru a vă oferi cea mai bună experiență cu un smartphone pliabil. Adevărul este că… e în regulă să vă simțiți dezamăgiți. Și noi ne-am simți la fel.

Honor Magic V3 va fi lansat pe 5 septembrie în cadrul IFA 2024, acesta fiind deja lansat în China unde face furori printre utilizatori.

Honor mockup Samsung Galaxy Fold

Mesajul a fost scris de către Graham Short, un micro-artist de 79 de ani din Anglia care este renumit pentru creațiile sale în materie de artă pe dimensiuni mici. Lucrările sale sunt atât de minuscule și în cea mai mare parte pot fi vizualizate doar la microscop. 813 cuvinte scrie pe marginea noului pliabil Honor Magic V3.

Sursă: mobilissimo.ro


Urmărește-mă pe Google News sau activează

Ți-a plăcut articolul? Lasă un comentariu