Dacă ai telefoane, televizoare sau electrocasnice Samsung trebuie să știi că începând din 2025 compania va trece toate sistemele de operare la platforma One UI 7.

Dynamic HDR pe un televizor Samsung QLED Q6FN

Samsung a anunțat în cadrul Conferinței dedicate dezvoltatorilor de luna aceasta că platforma unificată One UI 7 va include toate dispozitivele companiei având ca scop simplificarea și unificarea interfețelor. Sună un pic a ecosistem Apple? 🙂

One UI 7 dorește să ofere utilizatorilor o experiență unică pe toate deviceurile din casa ta, ușurință în utilizare, conectivitate rapidă și fluidă între dispozitive. Extinderea One UI la toate dispozitivele va fi o încercare grea pentru Samsung, mai ales că dacă aveți aplicația lor SmartThings instalată pe iPhone sau Android, știți cât de greu funcționează, cât de anevoios este procesul de înregistrare a dispozitivelor, notificări sau funcționalitate.

Această tranziție ar urma să înceapă cu 2025, iar modelele vechi de telefoane, televizoare sau electrocasnice nu vor putea face pasul către noua platformă unificată. Cel mai probabil, ultimele modele vor fi eligibile pentru această tranziție către One UI 7 ce promite 7 ani de acutalizări software.

One UI 7 se va lansa oficial în primăvara lui 2025, odată cu lansarea lui Galaxy S25 Ultra.

Sursă: androidheadlines.com


Urmărește-mă pe Google News sau activează

Ți-a plăcut articolul? Lasă un comentariu