Mai mulți youtuberi au primit noile iPhone 12 și iPhone 12 Pro pe care le-au precomandat online pe site-ul Apple, sunt deja clipuri cu unboxing pentru ambele versiuni dar și pentru noul încărcător wireless numit MagSafe.

iPhone 12 MagSafe
iPhone 12 MagSafe Wallet

Pentru România, din punctul meu de vedere primul val de terminale iPhone 12 și iPhone 12 Pro vor ajunge la vânzare doar pe sfârșitul lunii, începutul lui noiembrie. O dată cu ele sper să vedem și la noi noul încărcător wireless MagSafe dar și noile adaptoare USB-C de priză cu 20W. Cele de 18W vor fi înlocuite.

De mult timp am vrut un încărcător wireless pentru iPhone, am cochetat cu diverse firme pentru 3-in-1 însă nimic nu m-a convins. Așa că, zilele trecute am făcut comandă pe Amazon pentru încărcător și adaptor.

  • Apple MagSafe Charger – 45 euro – link;
  • Apple 20W USB-C Adapter – 25 euro – link.

Order Amazon (MagSafe, USB-C Adapter)

Desigur, la noi prețurile după aproximarea mea ar fi puțin mai mari, undeva la 280 lei pentru MagSafe și 180 lei pentru adaptorul de 20W. Data de livrare pentru cele din comandă, este estimată între 30 octombrie și 3 noiembrie.

Abia aștept.

Odată cu iPhone 12 și MagSafe, Apple a prezentat și o nouă serie de huse cu magneți dar și un portofel magnetic numit MagSafe Wallet. Acesta va putea ține carduri sau permis sau buletin (doar de la anul când vor fi schimbate cu altele de dimensiunea unui card bancar).

Huse iPhone 12
Huse iPhone 12

În review-urile de pe Youtube am văzut cum MagSafe poate încărca orice dispozitiv iPhone de la 8 în sus dar și dispozitive Android cum ar fi Pixel 5a, OnePlus sau alte terminale.

Pentru cei care vor utiliza MagSafe Wallet trebuie să știți că Apple NU PERMITE încărcarea unui iPhone prin Wallet chiar dacă este magnetic, trebuie dat jos înainte de încărcare folosind un MagSafe Wireless Charger.

Din păcate, cei care vor utiliza acest portofel magnetic trebuie să aibe grijă atunci când introduc telefonul în buzunar să nu cadă. Magneții se pare că nu sunt foarte puternici, iar riscul de a vă pierde cardul/actele este destul de mare.


Urmărește-mă pe Google News sau activează

Ți-a plăcut articolul? Lasă un comentariu