Pe lângă noutățile din cadrul evenimentului Far Out, cei de la iFixit au descoperit că noile iPhone 14 sunt regândite la interior, iar componentele sunt reașezat astfel încât să poată fi reparat mult mai ușor în service sau chiar acasă de către tine.
Conform celor de la iFixit, noile iPhone 14 primesc un scor de 7/10 pentru ușurința cu care pot fi reparate.
Ce s-a schimbat?
În primul rând modelele de la iPhone 13 în jos, trebuie desfăcute din față, se începe cu ecranul, apoi componentele de sub ecran, baterie, conectori, haptic engine, etc. urmând ca apoi să ajungi la placa de bază, încărcarea wireless și apoi la spatele telefonului pentru a schimba sticla unde aveai nevoie de un aparat cu laser. Toată această procedură era foarte complicată, iar începând cu iPhone 14 se pare că Apple a schimbat acest mod de lucru regânding componentele din interior în două: față și spate.
Astfel că de acum avem:
- partea din față → unde se află ecranul și o protecție de metal
- partea din spate → unde se află capacul spate, bateria și restul componentelor
Dacă vi se sparge sticla de pe spate, aceasta se poate înlocui în 5 minute pentru că se dezlipește, se scot conectorii și se pune alta. Ecranul se schimbă la fel de ușor, dezlipit, scos conectorii și conectat noul ecran. Un pas mare pentru Apple mai ales că urmează niște reglementări în Europa ce vor fi impuse de Comisia Europeană privind modul de reparație a produselor comercializate pe teritoriul UE.
Sursă și foto: ifixit.com via Demeter Ufos Tibi – Apple România
0 Comentarii