2FA sau Two-Factor Authentication este un serviciu de autentificare în doi pași, iar Google îl va activa în curând pentru toți utilizatorii de servicii Gooogle.

2FA există și acum însă este opțional, iar în curând va deveni obligatoriu din motive de siguranță. Atunci când ne vom loga în Gmail, Youtube sau alte aplicații va trebui să introducem pe lângă parola setată contului și un cod primit prin aplicația Authenticator sau prin sms după ce ne vom înregistra numărul de telefon în cont (dacă nu îl aveți deja).

Eu zic că este o măsură binevenită și odată cu activarea permanentă a acestuia furtul conturilor ar putea dispărea. Eu l-am activat în 2019 după ce am văzut pe net că mai multe conturi au fost sparte, unele dintre acestea fiind utilizate pentru conturi de Youtube cu sute de mii – milioane de subscriberi.

Activarea se face foarte simplu: Gmail → Setări cont → Securitate → 2-Step Verification

După ce ați activat 2-Step Verification puteți folosi următoarele metode de autentificare:

→ bazat pe coduri care expiră după utilizarea lor

aplicația Authenticator creată de Google

→ sau Security Key

Cu ajutorul telefonului, a codurilor sau chiar a aplicației consider că este cea mai eficientă soluție de protecție a conturilor Google. Există persoane care vor și mai mult, motiv pentru care trebuie să obteze pentru varianta Security Key.

→ ce înseamnă Security Key by Google (video)

Păi, pe lângă opțiunea de parolă și telefon o să aveți nevoie de un stick usb cryptat care trebuie să îl purtați tot timpul cu voi altfel nu vă puteți loga în conturile voastre. Majoritatea USB-urilor de securitate vin cu protecție prin amprentă, iar în cazul în care vă este furat nu poate fi utilizat. Dacă rămâneți fără el, o să aveți voi o problemă, nu știu în ce măsură există un backup USB și cum pot fi generate alte key ele fiind diferite de cele înregistrate în contul vostru Google de exemplu.

Așa că, înainte să vă oblige Google vă recomand să activați 2FA și să urmați toți pașii care vi se cer.


Urmărește-mă pe Google News sau activează

Ți-a plăcut articolul? Lasă un comentariu