În cadrul WWDC24, Apple a prezentat propria aplicație Final Cut Camera cu ajutorul căreia utilizatorii vor putea înregistra, edita și distribui videoclipuri mult mai ușor, folosind un iPhone, iPad sau un MacBook.

Final Cut Camera este disponibilă în App Store

Aplicația este gratuită și poate fi descărcată din App Store pentru iPhone. Se poate conecta la un iPad cu ajutorul căruia se poate utiliza funcția de Live Multicam, adică control al mai multor camere conectate în timp real în aplicație. 4 este numărul maxim de dispozitive iPhone ce pot fi conectate la un iPad care rulează aplicația Final Cut Pro pentru iPad.

Final Cut Camera Live Multicam

În teorie sună bine, în practică aplicația Final Cut Pro pentru iPad nu poate fi folosită fără un abonament lunar sau anual. Deci, din păcate trebuie să aveți o subscripție la cea mai tare aplicație de editare video. Prețul abonamentului pentru cei care crează conținut video nu este mare, însă pentru utilizatori normali e cam mult zic eu.

Aplicația Final Cut Camera poate fi folosită pe iPhone ca aplicație dedicată pentru video, se poate înregistra audio – video la un format maxim suportat de 4K la 60fps. Avem HDR (HLG) cu export video prin două codecuri HEVC (H.265) și Apple ProRes. În funcție de codecul ales, dimensiunea filmării crește după export.

Setari aplicatie Final Cut Camera

Avem stabilizare, putem oglindi camera selfie, iar la secțiunea de utilile vom putea activa / dezactiva opțiunile de mai sus pentru focus, overexposure sau aspect ratio. Pentru că nu este conectată la un iPad, sursa va rămâne propriul iPhone, iar în funcție de spațiul de stocare disponibil și setările video, o să vă apară pe ecran în colț stânga sus durata maximă ce poate fi înregistrată, iar în partea dreaptă nivelul audio.

Informații video și audio din Final Cut Camera

Putem selecta ce cameră dorim: 13mm, 24mm sau 77mm sunt opțiunile de pe iPhone 13 Pro Max. Cei cu iPhone 15 Pro pot selecta 120mm maxim. Putem selecta tipul de expunere, luminozitate, focus sau modul de filmare (portrait, landscape).

Opțiuni video si camera in Final Cut Camera

O voi folosi pentru următoarele videoclipuri ce le voi filma pentru că sunt curios cum se comportă și cum înregistrează. Aplicația poate fi descărcată de aici.

Sunt curios cum ți se pare această aplicație creată de Apple?


Urmărește-mă pe Google News sau activează

Ți-a plăcut articolul? Lasă un comentariu