După incidentul de săptămâna trecută unde un bătrânel a fost amendat că a parcat mașina lângă locul cu handicap care era împrejmuit, social media și-a făcut datoria încă o dată.
Lidl România a fost pusă în situația de a răspunde la mii de comentarii și postări pe Facebook așa că au luat decizia de a scrie o notă.
Comunicatul Lidl România
Ca urmare a incidentului regretabil petrecut pe 22 februarie în parcarea magazinului nostru de pe Bulevardul Uverturii, pe lângă demersurile deja făcute în cursul zilei de sâmbătă, am început să luăm o serie de măsuri care vizează deopotrivă facilitarea accesului la locurile destinate persoanelor cu dizabilități, dar și instruirea personalului care pune în aplicare Regulamentul de funcționare a parcărilor magazinelor Lidl.
Prin urmare:
• Colegii noștri revizuiesc în acest moment procedura de aplicare a regulamentului privind parcările, astfel încât aplicarea lui să poată fi făcută, așa cum spuneam și în prima noastră declarație, nu doar în litera, ci și în spiritul său. Procedura va fi gata până pe 18 martie.
• Pe termen scurt, până definitivăm această procedură, celor care vor parca neregulamentar le vor fi blocate roțile de la mașină, însă nu li se va mai solicita taxa de deblocare. Din 18 martie, odată cu finalizarea procedurii, vom reveni la aplicarea regulamentului în forma afișată în parcările noastre.
• Ca urmare a feedbackului primit, prin care ni se atrăgea atenția că regulamentul nu este suficient de vizibil, am luat decizia de a afișa un extras din acesta la intrarea în magazin. Demersurile în acest sens au fost începute, iar perioada de implementare este de aproximativ 3 săptămâni pentru toate cele 241 de magazine.
• Începem o serie de întâlniri consultative cu reprezentanți ai ONG-urilor care au ca arie de impact nevoile persoanelor cu dizabilități, pentru a identifica împreună cele mai bune soluții prin care ne putem asigura că locurile destinate persoanelor cu dizabilități sunt folosite doar de cei care au nevoie de ele pe toata durata de funcționare a magazinului.
• Cu ajutorul reprezentanților acestor ONG-uri, începând din luna aprilie, vom școlariza personalul firmei care administrează parcările, precum și personalul de pază din magazinele noastre, pentru a înțelege mai bine nevoile persoanelor cu dizabilități.
• La finalul acestor sesiuni de școlarizare, vom elabora un ghid de bune practici pentru astfel de situații, ușor de înțeles și aplicat de către toți angajații.
În ceea ce privește măsurile ce vizează direct colaborarea cu SSG, firma care asigură serviciile de administrare a parcărilor magazinelor Lidl, revizuim procedurile de colaborare cu aceștia și verificăm atent modul în care regulamentul și prevederile contractuale au fost puse în aplicare. Abia după finalizarea verificărilor, vom putea lua măsuri concrete, însă atragem atenția asupra faptului că acestea se supun termenilor contractuali, protejați de o clauza de confidențialitate.
Totodată, responsabilitatea sancționării agentului implicat în incidentul de vinerea trecută îi revine firmei care administrează parcarea, ca angajator al acestuia. Compania noastră a solicitat în mod expres ca domnul respectiv să nu își mai desfășoare activitatea pe proprietățile Lidl.
Ne cerem scuze încă o dată pentru situația creată și vă asigurăm de toată implicarea noastră, nu doar pentru a o corecta, ci și pentru a lua măsuri care să prevină aparația unor incidente similare în viitor.
Felicitările mele! Mai trebuie rezolvată problema celor care parchează pe lângă magazin și nu în parcarea marcată corespunzător și e perfect.
0 Comentarii