După procesul câștigat de Epic Games împotriva Apple în UE privind implementarea magazinelor de aplicații 3rd party, iată că acest precedent ajunge și în Statele Unite, unde Epic Games Store câștigă un proces împotriva celor de la Google deschis în 2020.
Google Play Store trebuie să permită oficial instalarea de magazine de aplicații prin sideloading, inclusiv metode de plată în afara ecosistemului Android!
Sub motivul concurenței, judecătorul James Donato din San Francisco a spus că aplicațiile din ecosistemul Android nu mai poe fi monopolizate, ceea ce înseamnă că mizeria impusă de UE începe să aibă efecte și la nivel global. Sunt convins că Epic Games nu se va opri aici și va deschide procese peste tot în lume împotriva Apple și a Google.
Google a argumentat: modificările cerute sunt costisitoare, excesiv de restrictive și pot afecta securitatea și confidențialitatea consumatorilor. Partea nasoală e că decizia judecătorului obligă Google ca în termen de 3 ani să implementeze aceste modificări, iar un comitet de 3 persoane tehnice din partea Google, Epic și a judecătorului vor supraveghea această implementare.
Ați crezut că se termină aici? În nici un caz, Google mai are un proces deschis în august 2024 privind monopolul asupra motorului său de căutare. În septembrie un alt proces a fost deschis pentru poziție dominantă în domeniul publicității.
Vin vremuri interesante.
Sursă: cnbc.com
0 Comentarii