Se pare că drogul Zombie sau Șpais face tot mai multe victime în rândul tinerilor care vor să râdă și să doarmă în același timp. Partea cu râsul dispare și rămân ochii între-deschiși.

drogul zombie
Photo by Chase Fade on Unsplash

Era astă vară, eram cu Delia în Piața Dacia, am fost să ne tundem, apoi să cumpărăm de la Femadar niște carne pentru acasă, cârnați, chestii deastea bune 🙂

La colțul blocului erau 3 tineri, gen 22-28 ani, unul îl ținea pe celălalat să nu cadă, iar al treilea se uita la ei. L-au pus jos în cur, nu mișca, avea capul plecat parcă era inconștient. A luat mâna de pe el, a picat înstant în cap. Ulterior l-au ridicat că deja lumea a început să se strângă, l-au pus pe banca din față și ușor-ușor s-au îndepărtat. Tipul care era în picioare de la început a luat colțul și s-a dus, celălalt fiind lângă mine l-am întrebat ce a pățit și a început să borborosească ceva și când m-am uitat la ochii lui erau roșii injectați și nu putea zice două cuvinte legate. În secunda doi a dispărut și el și a rămas doar tipul de pe bancă care abia respira, gura intredeschisă la fel și ochii.

Am luat telefonul am sunat la 112 și am cerut o ambulanță, i-am explicat că e inconțient, neștiind că e drogat. M-a luat tipa de la serviciul de urgență cu diverse întrebări tâmpite urlând la mine, iar atunci mi-a sărit muștarul și i-am spus că dacă vrea să trimită o ambulanță să îl ia e bine dacă nu iară e bine și i-am închis. A venit SMURD-ul după 10 minute, iar exact atunci băiatul s-a trezit (ca prin minune) și a vrut să plece. L-au luat și l-au dus la spital, ca să „îl spele puțin” să își revină.

Între timp am vorbit cu oamenii de lângă noi, care stau prin zonă și spuneau că astfel de cazuri sunt foarte frecvente în zona Dacia, în fiecare zi vine salvarea și ia câte 1-2. Se droghează cu etnobotanice, cu drogul Zombie (acest efect de somn indus iar după 10-15 min își revine) sau alte căcaturi mult mai nocive.

Dar dacă nu se mai trezește și are probleme cu inima și moare? Sau pe lângă mai bagă și altceva sau consumă alcool? Nu ignora, sună la 112, poți salva o viață!

Pe facebook au apărut deja mai multe cazuri mediatizate despre drogul Zombie, iar cel din Câmpia Turzii de zilele trecute a dus la sesizarea Avocatului Poporului care o să facă ce?


Urmărește-mă pe Google News sau activează

Ți-a plăcut articolul? Lasă un comentariu