Nu vom mai avea voie să folosim cuvântul penal cu adresă către o persoană anume, asta datorită noilor legi inițiate de Florin Iordache și Nicolicea.
Ce contează că este Doliu Național pentru că v-a murit regele, comisia specială bagă pe bandă rulantă legi, amendamente și modifăcări are justiției după bunul lor plac.
Suntem majoritatea, nu?
Trăim vremuri nasoale, pașnice (deocamdată) în care ne uităm neputinciosi la cum maltratează Tăriceanu și Dragnea această țară iar Iohanis nu face nimic, defapt nu mai poate face nimic.
Sunt multe mărșăvii în noile legi ale justiției și codului penal, rugați-vă să nu ajungeți să fiți furat, bătut în spațiul public sau în propria casă, pentru că va fi doar haos și nimeni nu va face nimic pentru tine!
- Nu se mai poate spune public cuvântul penal, nici că este judecat sau condamnat;
- Nu se mai pot prezenta persoane care au cătușe la mâini;
- Persoana acuzată de furt/viol/crimă poate participa la audierea martorilor;
- Mijloacele de probă vor fi doar câteva (înscrisuri, procese verbale, fotografii, rapoarte);
- Dacă într-un dosar clasat, apar noi probe și au trecut 6 luni, dosarul nu mai poate fi redeschis.
Acesta va fi ultimul meu post legat de politică, Dragnea, Tăriceanu și tot PSD-ul încă în viață. I-ați votat, vă meritați soarta, nu i-ați votat pentru că nu ați fost la vot, vă meritați soarta.
Nimeni din actualul parlament PSD – UDMR – USL – PNL sau alte nații de partide nu mai pot conduce această țară, dacă se va întâmpla ceva nasol în următoarea perioadă!
Adio!
Sper să ne auzim cu bine, poate de pe alte meleaguri, să aveți grijă de voi!
0 Comentarii