Se presupune că pe data de 28 aprilie cei de la DJI vor lansa noul model de dronă DJI Mini 3, care va păstra aceeași greutate de 249g dar vine cu senzori pentru evitarea obstacolelor frontale, iar pentru mersul înapoi nu avem senzori pentru obstacole.

Eu dețin deja de câteva luni bune drona DJI Mini 2 Fly More Combo pe care am prins-o la reducere de Black Friday și pot spune că este genială. Din păcate nu am reușit să o testez la maxim ca și durată a bateriei pentru că de fiecare dată când reușeam să zbor cu ea bătea vântul foarte tare și mai mult de 15-20 min / baterie nu am reușit să obțin deși am văzut pe net că sunt utilizatori care au scos și 25-30 minute cu o singură baterie. Pe partea de filmat, nu am ce să îi reprosez, filmează 4K la 30fps, se vede bine pe lumină și poate fi editat ușor în Final Cut Pro. Nu am testat-o momentan pe noapte, dar în curând dacă vremea îmi va permite și nu va mai fi acel vânt nesimțit o voi pune la treabă.

unboxing DJI Mini 2 Fly More Combo

Chiar dacă este sub pragul legal de 250g impus de Autoritatea Aeronautică Civilă Română (caa.ro), tot trebuie să o înregistrați pe site-ul lor, iar în zonele albastre sau roșii trebuie să obțineți aviz de zbor înainte cu 48h dacă vreți să o ridicați în acele zone. În rest, nu aveți nevoie de licență de pilot pentru că nu depășește 250g. Examenul pentru licența de pilot se dă tot pe site-ul ACCR, după parcurgerea unui material de zbor.

Camera era puțin diferită la Mini 3 față de Mini 2, este posibil să vedem o stabilizare optică mai bună, dar și mai multe cadre cum ar fi 60fps. Noutatea vine din partea controllerului de zbor, pentru o diferență de preț puteți achiziționa un controller cu display asemănător seriei Mavic dacă nu mai vreți să folosiți telefonul mobil. Ce-i drept, e mult mai comod și mai practic să ai controllerul direct cu display tactil.

Odată cu lansarea lui DJI Mini 3, prima variantă din seria Mini ar putea fi retrasă de la vânzare. DJI Mini 3 vine și cu o variantă Pro care momentan nu are nici un zvon și nu știm ce reprezintă față de versiunea standard.

Prețurile aproximative ar fi:

Pachet
DJI Mini 3 DJI Mini 3 Pro
Standard
549$ 699$
Fly More Combo
799$ 949$
DJI new RC
1099$ 1249$

După lansare aștept testele din lumea reală de către celebrii youtuberi de drone, pentru că prețul e un pic cam mare și la acești bani mai bine adaugi câteva sute de dolari și iei un Mavic sau un FPV. E cu schepsis, trebuie cântărită bine achiziția.

Sursă: mobzine.ro via Jasper Ellens / Twitter


Urmărește-mă pe Google News sau activează

Ți-a plăcut articolul? Lasă un comentariu