Apple lucrează la un nou update prin care ceasurile inteligente Apple Watch să poată fi împerecheate și cu alte dispozitive Apple, nu doar cu un singur iPhone.
Prin acest update vom putea împerechea un Apple Watch cu un iPad sau chiar cu un MacBook.
În acest moment putem împerechea un Apple Watch doar cu un singur iPhone. Dacă avem mai multe ceasuri le vom putea împerechea însă cu același iPhone, ceea ce înseamnă că o să avem același cont iCloud setat pe ele.
Aceste limitări ar putea fi eliminate de Apple conform unor zvonuri prin care se dorește ca procesul de sincronizare / împerechere să nu mai fie legat de un singur iPhone, iar utilizatorii să poată folosi un iPad sau un MacBook. Zvonurile au fost lansate pe Twitter de către @analyst941, aceeași persoană care a dezvăluit și Dynamic Island pentru iPhone 14 Pro.
Nu se știe momentan când se va implementa acest nou update, posibil să îl vedem activ din toamnă în cadrul evenimentului de prezentare a noilor produse Apple.
Sursă: macrumors.com
0 Comentarii