Apple ar putea face o mișcare interesantă și să renunțe la slotul de SIM de pe iPhone 14 așa cum s-a tot vorbit în ultimele luni, obligând astfel operatorii să se digitalizeze și să ofere clienților suport pentru eSIM. Acesta va fi înlocuit de Dual eSIM, care conform datelor este prezent și pe seria iPhone 13.

Apple va renunța la slotul de SIM de pe iPhone 14 fiind înlocuit cu Dual eSIM

În România, doar Orange și Vodafone oferă opțiunea de eSIM pentru clienții lor, cei de la Digi se pare că nu mișcă nimic în acest sens și se lasă așteptați. Dacă Apple va lansa noile modele fără slotul de cartelă SIM sunt curios câți utilizatori vor migra către alte rețele pentru că pur și simplu nu o să mai poți folosi o cartelă fizică

Digi, implementăm și noi eSIM pentru iPhone? Se lansează iPhone 14 și vine doar cu Dual eSIM

Cartela SIM sau Subscriber Identity Module a fost lansat în 1991, iar de atunci se utilizează pe orice dispozitiv mobil, telefon, ceas sau tabletă cu ajutorul căreia se pot folosi serviciile unui operator de telefonie mobilă pentru a se înregistra în rețea. eSIM a fost lansat în 2010 și reprezintă un dispozitiv electronic integrat pe placa de bază care preia toate funcțiile cartelei SIM, în plus acesta se activează pe bază de un cod QR folosind o rețea wireless pentru internet. Astfel, dacă dorești să schimbi operatorul doar renunți la abonament și te duci la alt operator, scanezi codul QR și … Bine ai venit!

Această modificare ar urma să fie testată pe zone, cei din SUA fiind primii care vor avea aceste tipuri de telefoane fără cartelă SIM.

Sursă: macrumors.com


Urmărește-mă pe Google News sau activează

Ți-a plăcut articolul? Lasă un comentariu