Cei care folosesc WhatsApp pe Mac au de acum un motiv de bucurie. Varianta beta de testare poate fi descărcată gratuit pe sistemele de operare macOS cu Apple Silicon.
Vă spuneam anul trecut în iulie că cei de la WhatsApp lucrează la o aplicație nativă pentru Apple Silicon și după 6 luni de zile se pare că aceasta intră în ultima fază de testare. Așa că toți cei care folosesc intens aplicația celor de la Meta, o pot descărca folosind acest link.
Are doar 83MB și este în fază beta. Astfel spus, este posibil ca unele funcționalități să nu meargă așa cum ar trebui, să se închidă sau să dea erori. Dacă o folosiți puteți accesa butonul de feedback din aplicație și să dați mai departe informații despre problema întâmpinată pentru a putea fi rezolvate atunci când va apărea o nouă versiune beta sau cea finală.
După instalare, scanați codul QR cu telefonul și automat datele contului vostru vor fi preluate în aplicație.
Sursă: idownloadblog.com
#update 27.01.2023, 13:47 – există deja o aplicație WhatsApp pentru Mac însă aceasta folosește tehnologia web-based pentru a se conecta la telefon, de a trimite / primi mesaje și este disponibilă de mult timp. Aplicația nativă de mai sus, va fi standalone și compatibilă cu noile cipuri Apple Silicon. Mai multe detalii în secțiunea FAQ a celor de la WhatsApp folosind acest link.
0 Comentarii