Google va introduce Powered Off Finding API în Android 15, iar telefoanele Pixel vor putea fi găsite sau localizate chiar și atunci când sunt oprite sau nu mai au baterie.
Cel mai probabil, primul telefon care va suporta această funcție va fi Google Pixel 9 ce va fi lansat în această vară. Defapt, este o copie exactă a opțiunii Power Reserved Mode introdusă de Apple în iOS 15 prin care putem găsi un iPhone oprit/fără baterie timp de maxim 24 ore.
Powered Off Finding API utilizează Bluetooth Low Energy (BLE) pentru a menține o conexiune securizată cu telefonul tău, chiar și atunci când este oprit. Această conexiune permite trimiterea de semnale către dispozitivul pierdut, permițând localizarea acestuia prin intermediul aplicației „Găsește dispozitivul meu” sau a altor aplicații terțe compatibile.
Mai multe detalii despre această funcție vom afla pe 14 mai în cadrul Google I/O.
Sursă: wccftech.com
Adica ofera si pulimii optiunea prin care telefonul era pana acum monitorizat si atunci cand este oprit, doar de baietii cu ochii albastrii! 😂
Altă veață 😀
Nu mă prea încântă idea că un telefon oprit încă stă conectat la un oarecare serviciu.
Păi așa cum zice și opțiunea, cam 5-10% din baterie este păstrată pentru acest serviciu atunci când telefonul este închis voluntar sau rămâi „fără baterie”.