Google I/O 2022 se va ține în luna mai unde va fi prezentat și noul sistem de operare Android 13. Aflăm acum că în Android 13 vom putea utiliza 2 operatori în același timp prin eSIM.
Google va putea implementa această opțiune prin funcția Multiple Enabled Profiles (MEP), datorită unui brevet înregistrat în 2020 care descrie împărțirea unei interfețe SIM în două conexiuni digitale la nevoie. Aici sunt curios dacă noua opțiune eSIM ce va fi introdusă în Android 13 suportă ca ambii operatori să fie activi și nu pe rând.
Apple a introdus eSIM pe dispozitivele sale de câțiva ani, iar zvonurile de anul trecut spuneau că noile iPhone 13 vin deja cu dual-eSIM însă funcția nu este activă în acest moment. Pe iOS poți adăuga până la 6 operatori într-un modul eSIM, dar nu se pot folosi decât maxim 2. De exemplu numărul 1 pentru voce, iar numărul 2 pentru date sau invers. Dacă folosești numărul 2 pentru voce, numărul 1 este închis.
Suntem la început cu această tehnologie motiv pentru care operatorii din România ar trebui să se gândească la implementarea funcțiilor necesare cum ar fi VoLTE, VoWifi, eSIM și 5G. O parate din ele sunt disponibile la Orange și Vodafone, rămâne doar Digi Mobil să adauge și ei eSIM, VoWifi și 5G pentru iPhone.
Sursă: mobilissimo.ro
0 Comentarii