Tehnologiile fac parte din viața de zi cu zi a fiecărei persoane. Mai mult de atât, ele ajută copii noștri să înțeleagă unele materii mai rapid și eficient. Se cunoaște că copii însușesc mai bine prin intermediului jocurilor. La învățarea alfabetului mai întâi de toate se memorizează literele.

Este dificil pentru copii să învețe literele din plăcere. Aici vin dezvoltatorii de soft care ajută copii și părinții să treacă de acest moment cu brio.

Pentru aceasta s-a creat aplicația FunABC. Aplicația poate fi utilizată pe o tabletă sau telefon mobil cu sistem de operare Android.

Până nu demult nu exista o aplicație ce ar învăța alfabetul românesc pe copii mici, deși pentru alfabetul englez există o sumedenie de aplicații de așa gen.

Aplicația FunABC a fost creată pentru copii cu vârsta cuprinsă între 2-5 ani. Aplicația posedă o interfață simplă. Copii nu vor lansa multe ferestre, ceea ce înseamnă că copilul se va descurca singur pe tot parcursul jocului.

Aplicația a fost creată după principiul abecedarului clasic. La prima lansare a aplicației pe ecran se afișează litera ”А„ și cuvântul „Arici”, iar alături apare desenat însuși animăluțul. Dacă se atinge animăluțul, se va auzi sunetul emis de el; dacă se atinge cuvântul, se va auzi pronunția sa. Fiecărei litere îi corespunde un animăluț. Cel mai amuzant este momentul în care animălițul emite sunetul specific lui. Aplicația utilizează înregistrări reale din natură. Multor părinți le va fi interesant să cunoască cum mormăie un urs adevărat sau cum face Suricata, sau ciripește Qwetzal.

Literele pot fi listate în ordinea alfabetică sau selectate aleator. Listarea are loc după principiul – înainte și înapoi. Acest lucru se poate efectua prin intermediul unor săgeți pe părțile laterale ale aplicației. Aleator, litera poate fi selectată din partea de sus a ecranului. După selectare, imediat se schimbă pagina unde apare afișată litera selectată.

Descărcarea aplicației se poate efectua de pe PlayMarket, sau click aici

Altă metodă: se pot introduce cuvintele cheie în fereastra de căutare a PlayMarket-ului: Alfabet roman, FunABC, abecedar. Iconița aplicației FunABC este reprezentată de un arici. Faceți click pe iconiță și va urma procedura standartă de instalare. După ce aplicația va fi descărcată pe tabletă sau smartphone, pe ecran apare iconița aplicației.

După apăsarea ei, pe ecran apare o fereastră de dialog ce propune să descărcați toate fișierele aplicației. După care se apasă butonul OK.

Aplicația FunABC este gratis.


Urmărește-mă pe Google News sau activează

Ți-a plăcut articolul? Lasă un comentariu