De atâția ani de zile, compania Apple lansează în luna septembrie o nouă versiune a produselor deja existente cum ar fi iPhone, iPad, Apple TV, Mac, Apple Watch, HomePod, AirTag, AirPods, Apple Vision Pro plus restul produselor din portofoliul companiei.

Apple ar vrea să renunțe la lansările anuale de produse

Între timp, Apple s-a obișnuit să lanseze diverse alte produse și în luna martie sau la începerea verii sau pe sfârșitul anului. Adică, nu mai avem o singură prezentare pentru toate produsele ci sunt împărțite pe categorii. Din păcate vibe-ul de hate ce s-a propagat în mediul online după aceste prezentări, a fost accentuat de „lansarea fictivă” a Apple Intelligence care încă nu este disponibilă, dar și a precomenzilor înregistrate după lansare care ulterior vin cu termene mari de livrare.

Este foarte greu să gestionezi milioane de produse pentru o singură lansare și implicit producția lor! Chiar dacă de exemplu pentru modelele iPhone 16 lansate în septembrie, producția lor a început încă din august, dar totuși încă sunt persoane care au făcut precomandă și nu le-au primit.

Acesta lucru s-ar putea schimba odată cu regândirea acestor evenimente Apple pe tot parcursul anului, ceea ce înseamnă că vom avea lansări o dată la 3 luni de zile a unuia sau mai multe produse Apple.

Ce înseamnă asta pentru Apple și pentru utilizatori?

Echipele din spatele produselor Apple vor avea timp să construiască și să lanseze fiecare câte un produs la o anumită perioadă de timp, care vor putea fi livrate către utilizatori mult mai rapid fără timpi mari de așteptare. Toate acestea vor fi strâns legate de noi versiuni de software care vor putea beneficia de actualizări mult mai rapide împreună cu rezolvarea problemelor care vor apărea pe parcurs.

Făcând asta o singură dată pe an, atât din punct de vedere software cât și hardware este greu de gestionat chiar și pentru Apple. Personal văd acest lucru ca unul pozitiv și abia aștept să fie implementat de Apple. Acesta este doar un zvon, așa că rămâne să vedem ce va alege Apple.

Tu cum vezi această schimbare? Lasă în comentarii părerea ta.

Sursă: phonearena.com


Urmărește-mă pe Google News sau activează

  • Sunt de părere că ar fi o idee bună ca toți producătorii să facă acest lucruri din motiv că anul aceste produse vin cu „funcții” minore comparativ cu generația trecută.Renunțarea la lansările anuale ar fi un motiv mai bun ca de exemplu un iPhone 15 Pro Max și un iPhone 16 Pro Max între cele 2 sunt puține chestii wow părerea mea mai ales acel buton care putea să nu fie pus acum și la seria 17 care sper că va aduce upgrade la camera telefoto.Produse se lansează anul dar mari diferențe nu sunt de aceia nu mai cumpăr „ultimul model” și prefer pe cel de anul trecut care face același lucru ca și cel nou excepție un buton.

    • Eu personal aș fi fost de acord cu o variantă de „noi produse odată la 2 ani”, dar mie teamă că va da chix. Fiecare lansare de produse Apple se adresează utilizatorilor cu terminale mai vechi de 3-5 ani de zile care „trebuie” să facă o actualizare. Că și restul le cumpără pentru că aduc noutăți asta e altceva 🙂

Ți-a plăcut articolul? Lasă un comentariu