După prezentarea noilor sisteme de operare iOS 18 și iPadOS 18 în variantă beta alături de noile opțiuni iPhone Mirroring, Apple Intelligence și SharePlay Screen Sharing, aflăm din partea companiei Apple că acestea nu vor fi disponibile anul acesta în Uniunea Europeană. De ce? Pentru că niște cretini la butoane fac ce le taie lor capul.

Apple și Meta s-au aliat împotriva UE

Ce a declarat Apple?

Din cauza incertitudinilor din punct de vedere al reglementărilor aplicate de Digital Markets Act (DMA), nu vom putea să aducem toate aceste funcții noi – iPhone Mirroring, SharePlay Screen Sharing și Apple Intelligence – către utilizatorii noștri din Uniunea Europeană în acest an.

Ce a declarat Meta?

Meta nu va lansa următorul său model AI multimodal – și viitoarele iterații – către clienții din Uniunea Europeană din cauza a ceea ce consideră că este o lipsă de claritate din partea organismelor legiferatoare privind Digital Markets Act (DMA).

Dacă citim cele două declarații putem vedea că sunt „aproape” identice. Cei de la Meta au făcut front comun cu cei de la Apple în speranța că vor reuși să obțină diverse excepții sau chiar modificarea DMA din partea Comisiei Europene. Bineînțeles, proasta de Vestager a și răspuns, arâtând cu degetul către Apple în timp ce numește această decizie un comportament anticompetitiv.

Din păcate această „ceartă” nu va duce nicăieri, singurii care vor suferi sunt utilizatorii din Europa, adică noi pentru că nu vom putea avea acces la toate serviciilor bazate pe inteligența artificială prezentate recent.

Sursă: 9to5mac.com


Urmărește-mă pe Google News sau activează

Ți-a plăcut articolul? Lasă un comentariu