iOS 17.4 urmează a fi lansat în luna martie și va aduce schimbări majore pe toate ramurile, mai ales pentru cele impuse de UE prin DMA: sideloading, NFC sau browser implicit.
Printre acestea, suportul pentru aplicațiile web, Progressive Web Apps sau PWA cum sunt prescurtate vor fi eliminate în iOS 17.4, modul de utilizare fiind complet schimbat.
Ceea ce înseamnă că aplicația web iSay.ro de exemplu nu va mai funcționa corespunzător, iar notificările se vor deschide în browserul default ales de fiecare utilizator de iPhone și nu în aplicația salvată pe ecran!
Opțiunea PWA a fost introdusă de Apple în iOS 16.4, iar cei care și-au creat astfel de aplicații sunt tot mai mulți, mai ales că se pot integra în ele numărul de notificări (badges), se pot trimite notificări Push inclusiv cu imagini dacă există suportul hardware și software implementat corect.
Rezultă astfel o aplicație simplă pentru un website fără nevoia de cod, program de developer Apple sau suport pentru clienți.
Modul de afișaj al PWA poate fi selectat din 3 moduri: standalone, browser sau fullscreen. Browser și fullscreen fac exact ce zice numele lor, notificările se deschid în browser sau în browser fullscreen. Opțiunea aleasă de mine a fost standalone, pentru ca informațiile să fie deschise direct în aplicația web salvată pe ecranul principal, în mod fullscreen pentru toate dispozitivele compatibile Apple.
Pe forumurile dedicate produselor Apple, toată lumea se plânge de mizeria notificărilor legate de „ce browser vrei să folosești”!
Un utilizator pe 9to5mac spune așa: „Probabil că pur și simplu nu au API-ul pregătit pentru a-l face să suporte diferite motoare de browser. (Apoi, celelalte browsere vor trebui să adauge și ele suport pentru acesta.) În caz contrar, va fi eliminat de tot suportul PWA și va funcționa doar în browser”.
În orice caz, multă … UE!
Sursă: open-web-advocacy.org
Ca să facă hatârul handicapaților de la Bruxelles nu s-ar putea ca la instalarea ios să ai de ales, default (fix cum e acum) și ”customizabil” ca la sărăcia numită android? Sau, mai simplu, să părăsească piața UE. Cred că atunci UE ar avea o mare problemă…
Dacă rămâne așa ca în varianta beta de acum, toți cei care folosesc astfel de aplicații web vor trebui să își facă propriile aplicații sau să renunțe de tot.