Vrei să îți cumperi un produs până în 4000 lei și nu ai toți banii disponibili? Îl cumperi în 12 rate pe eMAG folosind opțiunea HeyBlu. Sau 4 rate. Sau peste 30 de zile. Sau de Black Friday 2023.
Trei variante de creditare oferite de eMAG prin propiul IFN creat recent împreună cu cei de la PayU. Zvonurilie spuneau că limita de 4000 lei va fi mărită la 8.000 – 10.000 lei după un articol ZF din primăvară. Nici o șansă, avem tot 4000 lei doar că de acum va fi prin Instituție Financiară Nebancară. Adică cu acordul BNR, această instituție poate credita cu bani consumatorii în urma unor analize de risc la ANAF și la Biroul de Credite.
Plată peste 30 de zile
Dacă intră pe eMAG în contul nostru la secțiunea My Wallet, vedem 3 opțiuni disponibile printre care și plata peste 30 de zile. Ce înseamnă asta? Adică îmi plac căștile AirPods Pro 2 cu USB-C (2023) și nu am bani acum, dar luna viitoare iau salariul și le plătesc. Bifez opțiunea de plată peste 30 de zile, primesc produsul acasă, iar cu câteva zile înainte de expirarea celor 30 de zile din momentul comenzii voi fi informat prin notificare și email că se vor retrage banii în data X.
Am comandat pe 21 august un aspirator vertical Bosch, l-am primit pe 22 august, iar plata trebuia efectuată pe data de 20 septembrie. Nu am mai așteptat până atunci și l-am achitat pe 12 septembrie.
Plata în 4 rate egale
Cred că este cea mai folosită opțiune de mine în ultimele 18 luni de când am început să cumpăr tot mai multe produse de pe eMAG. În vară mi-a dispărut opțiunea și am fost nevoie să plătesc peste 30 de zile produsul de mai sus, dar nu-i bai, a revenit la loc și pot să fac din nou comenzi în 4 rate egale. Prima rată conține un comision de 3-5-10 lei în funcție de valoarea comenzii. Prima rată se plătește în momentul comenzii, apoi din contul tău poți plăti în avans înainte de scadență sau integral.
Mai jos am cumpărat o minge de fotbal Adidas Al Rihla 2022 pentru pitic și am ales să plătesc cei 150 lei în 4 rate. Mingea s-a spart între timp, iar eu am rămas cu ratele 😀
Plata în 12 rate
Soluția FinTech dezvoltată de eMAG și PayU pentru plata în 12 rate aduce în plus pentru clienți o dobândă de 32% din valoarea produsului care trebuie plătită ca valoare totală al produsului cumpărat pe credit în 12 rate. Pentru dobândă 0 ai nevoie de un card de credit de la diverse bănci din țărișoara noastră. Nu am încercat această opțiune, pentru că momentan cele 4 rate egale îmi sunt suficiente, dar aș fi vrut să o fac atunci când s-a dat drumul la precomanda pentru Apple Watch Ultra 2
Cât plătim în plus la opțiunea cu plata în 12 rate?
- la 1000 lei plătim 133 lei în plus dobândă
- la 2000 lei plătim 266 lei în plus dobândă
- la 3000 lei plătim 399 lei în plus dobândă
- la 4000 lei plătim 532 lei în plus dobândă
De ce HeyBlu este mai avantajos decât alte soluții de credit?
- Chiar dacă avem DAE 32%, soluția de creditare propusă de eMAG este mult mai avantajoasă decât să zicem a celor de la tbi bank. I-am luat pe aceștia exemplu pentru că anul trecut am luat eu un credit de la ei prin programul iStyle Easy Upgrade, iar pentru 4900 lei am de plătit vreo 1100 lei dobândă. Dacă facem un calcul pentru 5000 lei la eMAG avem de plătit o dobândă 665 lei, economisim 445 lei și ieșim mai bine decât la tbi.
- În contul eMAG în secțiunea Wallet vom avea acces la toate ratele, putem plăti în avans, putem plăti integral, avem control total asupra creditului și nu trebuie să mergem să stăm pe la cozi
- Contractul se face rapid online pe baza datelor din contul eMAG, trebuie acceptul tău pentru credit, validarea numărului de telefon prin sms, poză cu buletinul și semnarea contractului prin sms
Personal, atunci când îmi cumpăr o chestie doresc ca lucrurile să meargă cât mai simplu și mai rapid, iar soluția de plată cu 4 rate implementată de eMAG după cum am mai spus, mi se pare cea mai tare chestie implementată de ei până acum. Dacă ar mări limita, ar fi și mai bine. Legat de HeyBlu, ai 12 rate, ai acces la toate informațiile online cu control complet asupra ratelor. De cele mai multe ori beneficiile sunt cele care fac diferența și nu cei 133 – 532 lei care trebuie plătiți la sfârșit în plus. Pentru restul există cardul de credit cu dobândă 0.
Tu cum vezi această soluție de finanțare de 12 rate de la eMAG?
#update 04.04.2024 – de ce mi-a dispărut opțiunea de plată în 4 rate? Începând de astăzi avem buget de 10.000 lei în My Wallet.
De când cu prostia asta de HeyBlu nu mai pot face nici o rată pe motiv că nu sunt eligibil.
Probabil ai făcut ceva … nu ai plătit la timp sau altele.