Pe sfârșitul lunii decembrie cei de la Digi Mobil au lansat opțiunea eSIM pentru iPhone, iar de atunci au încercat să vină cu o soluție la situațiile în caz de schimbare, pierdere sau furt. De acum putem genera online un nou cod QR pentru eSIM direct din contul nostru digi fără să mai fie nevoie să mergem într-un magazin pentru a cere un SIM fizic.
Chiar în ziua lansării am activat și eu opțiunea eSIM pe iPhone 13 Pro Max, au fost mici probleme la început, dar se pare că lucrurile s-au așezat și totul funcționează așa cum ar trebui. După doar 2 luni de zile, cei de la Digi Mobil s-au mișcat excelent și au implementat opțiunea de generare a unui nou cod QR în caz că ne schimbăm telefonul, reinstalăm sistem de operare iOS, pierdem sau ne este furat iPhone-ul.
În curând, odată cu lansarea iOS 16.4 vom avea activă opțiunea 5G pentru iPhone, aceasta deja se regăsește în contul meu, dar cu o mică steluță. Am 3 abonamente, două cu SIM fizic unde opțiunea 5G este deja activă (iPhone Xs Max + iPhone 13) și un eSIM telefonul meu unde opțiunea nu este activă (iPhone 13 Pro Max) și nu am cum să o activez din setări.
Eu cred că după ce serviciul 5G va fi activ odată cu lansarea oficială a iOS 16.4 acesta va fi automat activat pentru toți cei care folosesc eSIM, dacă nu, voi suna la Digi și voi cere activarea lui.
După introducerea eSIM, 5G pe iPhone așteptăm activarea serviciului Number Share cu ajutorul căruia putem activa datele celulare și voce pe orice Apple Watch cu conexiune celulară. Mulți dintre voi așteaptă VoWifi pentru iPhone, însă personal nu sunt mulțumit de acest serviciu după ce l-am testat pe un telefon cu Android.
Începând de săptămâna aceasta nu mai trebuie să mergeți într-un magazin Digi pentru schimbare eSIM. Intrați în contul vostru digi.ro secțiunea serviciile mele – mobil și alegeți Generează alt eSIM.
Costa tot 5 lei regenerarea?
Nu au menționat nimic, prima fiind gratuită ca la un sim normal, ulterior 5 lei. Eu zic că e de bun simț 🙂
E foarte bine, achiți 5 RON cu cardul când ai nevoie de alt sim sau probabil se adaugă la factură. Eu aștept carrier bundle pentru number share Apple Watch, roamingul pe Apple Watch LTE
Cel mai probabil se adaugă pe factură și se plătește după ce se emite factura de luna următoare. Și eu aștept Number Share pentru că vreau să fac upgrade la Apple Watch 🙂
watch 8 sau ultra?
Apple Watch S8 că Ultra e prea mare pentru mine.
De ce nu esti multumit de serviciul Vowifi?
Dacă treci de pe 2.4GHz pe 5GHz ți se întrerupe convorbirea. Câteodată merge sacadat. Răspunzi normal până se conectează pe VoWifi durează 3 secunde timp în care celălalt nu te aude/nu auzi.
Decât să mă enervez prefer să vorbesc normal la telefon, am semnal peste tot.
La ce spuneai lipseste doar handover-ul deficitar intre 4g si wifi, cand unora li se inchide apelul.
Dar, cu toate aceste lipsuri Vowifi este un serviciu complementar. Te folosesti de el doar in situatii exceptionale. E ca si roata de rezerva, cea de mici dimensiuni. Te ajuta sa ajungi acasa, dar te limiteaza in utilizarea zilnica.
Vowifi este un serviciu util. Pacat ca nu vor sa implemeteze si partea de SMS. Nu am iphone, dar din cate stiu imeasage se bazeaza pe sms si mms. In lupta pentru viteze absurde pe 5g servicii de baza sunt considerate depasite si din acest motiv neglijate si uitate. Poate ca situatia se va schimba in viitor si regulamentul RLAH ii va obliga sa implementeze si asa ceva pentru ca turistii care vin la noi sa aiba aceleasi servicii ca acasa.
Eu ți-am explicat experiența mea cu serviciul VoWifi. Poate, pentru alții este ok și nu se întâmplă să se întrerupă. Eu folosesc un router Ubiquiti care își face singur trecerea de pe 2.4 pe 5GHz în funcție de distanța dintre telefon și router. Oricum, se va activa și VoWifi după ceva timp sunt sigur 🙂
Vowifi va fi introdus la un moment dat. Dar e interesant de vazut strategia Digi: vor astepta sa fie oferit fara certificare, asa cum s-a intamplat cu 5G, sau vor plati pentru carrier bundle, care include si unele setari pentru ceasurile lor.
Oare ce vor introduce prima data: number share (solutie proprie) sau vowifi?
In toamna cand nu vor mai avea 3G singur vor trece prin rebranding, vor schimba siteul si poate si ofertele.
Ar fi excelent. Eu astept Number Share 🙂