Pe lângă 5G Standalone, 5G pe iPhone în rețeaua Digi Mobil și notificările push pentru aplicațiile web salvate, vom putea vedea consumul de energie utilizat de Always on Display (AoD) disponibilă pe modelele iPhone 14 Pro și iPhone 14 Pro Max.
Odată cu lansarea seriei iPhone 14 Pro și iPhone 14 Pro Max, cei de la Apple au introdus o nouă funcție numită Always on Display, care poate afișa informațiile ecranul din Lock Screen la o rată de refresh de doar 1Hz, unde vom putea vedea cât este ceasul, wallpaperul folosit precum și notificările primite. În iOS 16.2 a fost adăugată și opțiunea de a ascunde wallpaperul acesta fiind înlocuit de un fundal negru pentru a reduce consumul de energie utilizat de AoD.
În testele efectuate de youtuberi, consumul de energie al Always on Display la o încărcare este de:
- 20% atunci când este folosită opțiunea cu wallpaper
- 14% atunci când este folosit ecranul negru
iOS 16.4 va introduce opțiunea de consum pentru AoD direct în meniul dedicat acestor informații și anume Settings → Battery. În prezent știm aproximativ cât consumă fiecare aplicație și serviciu din iOS în procente și minute (de ex: Home & Lock Screen, Flashlight, Cellular Coverage, etc.).
În acest moment iOS 16.4 este disponibil doar în versiune beta pentru dezvoltatorii înregistrați și în variantă publică pentru cei interesați. Eu nu am mai instalat un profil beta de mulți ani, am preferat să aștept varianta oficială.
Sunteți curioși să vedeți câtă baterie vă consumă Always on Display?
Sursă: 9to5mac.com
0 Comentarii