Primephonic un serviciu de muzică clasică a fost achiziționat de Apple la sfârșitul lunii august 2021, iar de atunci compania a spus că urmează să lanseze o aplicație Apple Music Classical dedicată muzicii clasice până la sfârșitul anului 2022.
Apple Music Classical ar putea debuta în curând, noi informații au fost descoperite în codul sursă al ultimei versiuni beta a iOS 16. Serviciul de muzică clasică va fi construit pe platforma celor de la Primephonic și va fi lansat ca o aplicație dedicată doar acestui gen de muzică.
Zvonurile spuneau că vom avea și o aplicație Apple Music regândită pentru MacBook, însă nimic despre această schimbare momentan. Cei care nu au serviciul Apple Music îl pot activa gratuit timp de 1 lună sau 3 luni depinde de ofertă, chiar cei de la iStyle au un astfel de cod trial pe care îl puteți folosi pentru a încerca muzica oferită de Apple. Dacă folosiți și căști AirPods puteți beneficia de calitate a sunetului ridicată prin Lossless sau Dolby Atmos. Ați activat și Spatial Audio?
Cei care doresc, pot să își descarce aplicația Apple Music și pe televizoarele Samsung sau LG din magazinul de aplicații al televizorului.
Sursă: macrumors.com
0 Comentarii