Se pare că până în acest moment nu, deși ieri era să o facem. Acum să vă explic de ce. Busu, prietenu’ nostru de la meteo ne-a spus că o să avem parte de ploi, medii, torențiale care bineînțeles o să plece din vest și apoi merg în toată țara (la fel ca și revoluția din ’89).
Ieri a fost o zi mohorâtă, urâtă și răcoroasă dar cel mai nasol ploioasă. Când am ieșit de la birou, ploua afară cu găleata și nu aveam că se fac, deși eram în șlapi și pantaloni scurți 🙂 ma udat puțin până la mașină.

Să revenim la oile noastre. În jurul orei 18.10 am ajuns acasă în Ghiroda unde spre surprinderea mea și a lui Delia, era soare, iar la Timișoara ploua.

Se pare că am pierdut niște imagini de colecție, dar e bine că le-au prins băieții și au fost urcate pe facebook. Vă las și pe voi să vedeți cum arăta Timișoara aseară.

Nori Timisoara Nori2 Timisoara Nori3 TimisoaraTimisoara clouds Nori Selgros TimisoaraClouds3Clouds2Clouds1Nori4 TimisoaraNori peste Timisoara

Se pare că nu doar la Timișoara a venit norul ci și la Orăștie.

Nori Orastie

 

Update: În momentul de față la Timișoara a fost din nou furtună, doar că de astă data a dat și cu grindină, a plouat torențial și a tunat și a fulgerat. Sigur s-a întamplat ceva, oricum o să vedem la știri, dar mai jos vă pun la dispoziție o serie de poze făcute astăzi cu norii de pe cer.

PanoramaBlack clouds on TimisoaraBlack cloud1Black cloud2Black cloud3

 

 


Urmărește-mă pe Google News sau activează

Ți-a plăcut articolul? Lasă un comentariu