Am avut surpriza să văd cum arată filtrul de polen sau habitaclu cum se mai numește el, după 30.000 km. Am făcut revizia, iar când am ajuns la filtrul de polen am preferat să îl schimb eu. Mecanicul era murdar pe haine și nu vroiam să îmi facă prin mașină doar ulei și vaselină.

Demontarea lui se face foarte ușor în 6 pași și 5 minute:

1. se dă scaunul din dreapta în spate de tot;
2. te apleci și te bagi sub bord la picioare;
3. în spatele torpedoului găsești o pânză prinsă în două cleme tip șurub;
4. se desfiletează, se dă pânza jos;
5. se observă o bucată de plastic de vreo 20cm. Se trage spre dreaptea (adică către roata din dreapta nu către volan);
6. se scoate ușor filtrul vechi, se introduce cel nou. Grijă cum îl scoateți pe cel vechi așa să îl introduceți pe cel nou. Adică cu teșitura în sus. Clipsați către stânga, puneți pânza la loc, clipsurile și gata.


Urmărește-mă pe Google News sau activează

Ți-a plăcut articolul? Lasă un comentariu