Știai asta? Desigur că nu știai că Poșta Română are un serviciu pe site de track and trace la coletele care sunt înregistrate de către destinatar în sistemul world-wide. Atunci când faci o comandă de la chineji după expedierea ei primești un număr de awb ca și la noi, pe care îl poți urmări pe 17track sau aștepți vreo 30 de zile după care îți încerci norocol pe site-ul poștei române la secțiunea track and trace.
Bagi numărul de awb și îți apar detalii. Situația e așa, pleacă din China, cu avion sau vapor, trebuie să ajungă în București se verifică, apoi se trimite către județul tău, apoi către oraș și apoi vine avizul către tine.
Coletele care au număr de awb le poți ridica de la ghișeul vamă menționând numărul. Se poate verifica în sistem fără să mai aștepți avizul poștașului.
Mi-am comandat un ceas cu termometru. Am zis că e mișto, led display și arată așa fain, wooden. Mi-a ajuns l-am deschis deși a fost împachetat bine, i-am pus baterii și m-am apucat de butonat. În 3 zile mi-au murit cele 2 baterii. Am intrat pe tipa care le-a vândut și am văzut că majoritatea review-urilor erau pe această problemă.
I-am lăsat și eu unul ca să știe că nu sunt mulțumit. Așa arată el, mâncătorul de baterii R3.
0 Comentarii