Apple este cea mai apreciată companie din lume. O companie care pe vremea lui Steve Jobs, însemna tot ceea ce este mai bun în materie de hardware combinat cu software, pentru că dacă acest balans înclină într-o parte sau alta, lucrurile nu stau bine deloc.

Nu pot spune că după „plecarea” lui Steve lucrurile au luat-o pe o altă cale, chiar deloc, piața din acest moment cu atâtea schimbări anuale, iar aici mă refer la Samsung, competitorul suprem al celor de la Apple care o dată la câteva luni scoate câte un produs, cu procesor mai bun cu ram mai mare cu display mai nu știu cum.

În ceea ce înseamnă mobil, smartphone, eu cred că este bine să ne limităm la ceea ce înseamnă, 4.5 inch sau 4.7 inch. Dacă vorbim de ecrane mai mari, deja, numai avem loc în buzunar, numai este telefon, devine phablet, un fel de struțo-cămilă între telefon și tabletă ceea ce is not ok.

Așa cum văd eu lucrurile din punct de vedere obiectiv (nu din cel al Apple fan), nu poți umbla la tine cu 4 încărcătoare, unul pentru Watch, altul pentru iPhone, altul pentru iPad și altul pentru MacBook.

Pe bune, nu putem să ajungem să fim dependeți de priză, deși într’acolo ne îndreptăm!

Apple Perspective

Perspectiva celor de la Apple este inovație, creație, design, fiabilitate. Dacă folosești produse Apple știi despre ce vorbesc, dacă nu, o poți face oricând.


Urmărește-mă pe Google News sau activează

Ți-a plăcut articolul? Lasă un comentariu