Dupa cum suntem obisnuiti, inainte de alegeri incep usor, usor sa apara prin presa, la tv, toate “promisiunile desarte” pe care liderii nostrii ni le vor face, ca daca ajung ei la putere, fac si aia si aia si aia … si pe masa … si asta … dar unii le intrec pe toate.

Acum vorbim despre Timisoara, iar primarul Nicolae Robu a lansat un “to-do-list” pe care il are in minte si vrea sa il implementeze in mandatul sau.

1. Reabilitarea complexă şi modernizarea tuturor cartierelor la nivel de carosabile, trotuare, locuri de parcare, piste de biciclete, spaţii verzi, locuri de joacă, locuri de practicat sport (minifotbal, baschet, handbal, fitness, aerobic). Valoare: 200 milioane euro;
2. Reabilitarea, unde este cazul cu consolidare, a tuturor clădirilor publice (fundaţii, acoperişuri, faţade, instalaţii). Valoare: 500 milioane euro;
3. Reabilitarea, unde este cazul cu consolidare, a tuturor clădirilor monument şi din zone protejate (fundaţii, acoperişuri, faţade, instalaţii). Valoare: 500 milioane euro;
4. Achiziţia a 100 de tramvaie noi. Valoare: 200 milioane euro;
5. Achiziţia a 100 autobuze electrice. Valoare: 40 milioane euro;
6. Construirea a 5 poduri peste Bega. Valoare: 25 milioane euro;
7. Ducerea liniilor de tren în subteran. Valoare: 2 miliarde euro;
8. Eficientizarea energetică a tuturor blocurilor. Valoare: 400 milioane euro;
9. Reabilitarea întregii reţele de transport şi distribuţie a căldurii. Valoare: 200 milioane euro;
10. Centru intermodal de pasageri la aeroport (autobuse, taxiuri, S-ban/metrou, biciclete, inclusiv construcţia unei autogări şi a unui centru expoziţional şi de conferinţe). Valoare: 100 milioane euro;
11. Modernizarea B-dului Regele Carol I, de la Biserica Kuttl (zona Sinaia) la str. Reşiţa: ducerea liniilor de tramvai pe mijloc, câte două benzi pe sens de o parte şi de alta a lor, locuri de parcare la 45 de grade pe ambele părţi, între trotuar şi carosabil, piste de bicicletă pe ambele părţi, la marginea dinspre parcări a trotuarelor, câte un rând de copaci pe fiecare parte, între trotuar şi clădiri. Valoare: 50 milioane euro;
12. Realizarea unei noi linii de tramvai între Gara de Nord şi Spitalul de Copii, menită să scurteze în timp şi spaţiu legătura dintre Gara de Nord şi zonele centrale şi estice ale oraşului, precum şi să scoată tramvaiul din zona Catedralei.
13. Transformarea zonei Catedralei în spaţiu pietonal, prin realizarea unui subpasaj în T pe sub actualele căi de circulaţie supraterană din zonă, care să lege Podul Catedralei, Spitalul de Copii şi Podul Maria. Valoare: 50 milioane euro;
15. Realizarea unui Complex de agrement de tip Aqua Magic -cel mai mare de pe o rază de cel putin 300 Km- în cooperare cu Primăria Dudeştii Noi. Valoare: 50 milioane euro;
16. Orizontalizarea contorizării energiei termice: 150 milioane euro;
17. Reabilitarea Parcului Central;
18. Modernizarea str. Bogdăneştilor;
19. Modernizarea str. Ana Ipătescu;
20. Extinderea la 4 benzi a Căii Girocului;
21. Realizarea subpasajului auto P-ţa Victoriei;
22. Realizarea subpasajului auto Solventul;
23. Lărgirea subpasajului auto şi a străzii Popa Şapcă;
24. Lărgirea subpasajului auto şi a străzii Jiul;
25. Refuncţionalizarea inelului 1 ca inel cu sens unic;
26. Realizarea inelului 2;
27. Realizarea inelului 3;
28. Realizarea inelului 4;
29. Construirea parcării supraterane Brătianu;
30. Construirea parcării supraterane Bega;
31. Realizarea Sălii Polivalente de 15.000 de locuri;
32. Realizarea Bazinului de Înot Olimpic;
33. Realizarea a 4 bazine de înot semiolimpice dedicate sportului de întreţinere;
34. Realizarea noului stadion de 42.000 de locuri;
35. Realizarea unui parc de 5.000 mp în Calea Lipovei pe str. Holdelor;
36. Realizarea a zeci de obiective în toate cele 20 de cartiere, la propunerea Consiliilor Consultative de Cartier;
37. Realizarea sistemului de spectacole de muzică, lumină, apă şi foc pe Bega.

As minti sa zic ca nu a facut nimic, dimpotriva sunt multe schimbari in Timisoara, iar aici ii multumesc. Mai sunt multe, sau chiar foarte multe lucruri de schimbat, dar hei, nu putem peste noapte. Toate vor fi facute cu multi bani europeni. De ce sa nu profitam?

Stadion Dan Paltinisanu

Vreau ca in 3-5 ani cand David va fi un baiat mare, sa pot merge pe Dan Paltinisanu si sa ne uitam la meciurile Politehnicii Timisoara, chiar cu tramvaiul sau cu firobuzul din Ghiroda. Am auzit ca extinderea liniilor urmeaza sa se faca in viitor (nu departat).

via – foto


Urmărește-mă pe Google News sau activează

Ți-a plăcut articolul? Lasă un comentariu