10 ani

10 ani de când s-a strigat ultima oară catalogul. Catalogul clasei a XII -a A, sub îndrumările atente a doamnei (dirigintă) Blaga Cornelia, specializare – matematică. Viineri 06.iunie.2014 s-a restrigat catalogul, dar spre rușinea mea și a celorlalți colegi/colege au fost prezenți doar 7.

Mai jos aveți o poză cu toată generația care a terminat liceul Nicolaus Olahus din Orăștie, generație din care și eu fac parte. Am fost peste 100 de oameni însă doar o mică parte a reușit să ia parte la acest eveniment.

12A (2000-2004)

Cu un început timid, am pășit către băncile liceului, în prima zi de clasă, cu noi colegi, cu noi profesori, fiind o nouă etapă în viața noastră. Cu unii mă știam, cu alții m-am împrietenit, dar într-un final, ne-am distrat și am rămas prieteni.

Știu cu toții aveam profesori dragi, dar și mai puțini dragi (nu pentru că nu erau persoane cu care să nu ne înțelegem însă prin simplul fapt că noi nu învățam iar ei ne dădeau note mici), însă aceasta era meseria lor, pentru asta au luptat o viață, am muncit, au pierdut nopți, zile, pentru a ne învăța pe noi, ce este bine și ce este rău.

Uneori reușeau, alteori nu, însă acum le dăm dreptate.

Clasa a IX-a a trecut ușor, puțin cam greu, fiind totul nou. În clasa a X-a deja numai eram boboci, cei mari nu ne mai priveau ca pe începători, noi eram deja „veterani” în liceu, însă cei care au urmat după noi au preluat ce am început noi.

Deja în clasa a XI-a ne știam cu toții, ce facem, cum facem, unde mergem, ce teme avem, cine le-a făcut și pășeam ușor-ușor către acel necunoscut, prin care treceau cei mai mari ca noi. În pauze, în oraș le puneam întrebări cu „unde mergi la facultate?”, „ce mișto”, „o să fi student”. A venit și clasa a XII-a, „am învățat” ce am uitat în IX-XI și ne pregăteam deja de Bacalaureat. Timpul a trecut, extrem de repede, dar când ne-am văzut în fața faptului împlinit nu am mai putut da înapoi.

Totul s-a terminat cu bine, toți cei din clasele a XII-a am trecut cu bine Bacalaureatul, iar de aici fiecare a plecat pe drumul său. Drumul vieții!

Amintiri

Chiar dacă ne plăcea foarte mult la Informatică când ne jucam sau vorbeam despre tot felul de tehnologii, chiar dacă legile Fizicii, nu erau la fel pentru toți, tot am fost acolo și am dat lucrări, la care nu aveam răspuns, dar încercam să îl găsim, chiar dacă Ni, S, sau H2O ne puneau multe probleme în acel tabel al lui Mendeleev, chiar dacă Sobieski și Românii s-au bătut pe un petec de ogor, chiar dacă Dunărea trece pe la Severin și se varsă în Marea Neagră în timp ce Vârful Moldoveanu este cel mai înalt vârf din România cu 2544 metrii, chiar dacă o broască sare în apă sau fotosinteza plantelor, ne dădea bătăi de cap pentru că nu știam de ce se întâmplă asta, chiar dacă Vlad Țepeș nu a trăit mai mult ca să ne ajute acum când avem nevoie de el, chiar dacă How are you? este acum întâlnit la orice pas, chiar dacă Parle vous Francais? numai este o enigmă, chiar dacă diodele sau rezistențele sunt două lucruri diferite, chiar dacă le măsurăm trebuie să știm ce măsurăm, chiar dacă un microprocesor dă sau nu impuls unei comenzi pe care vrem să o executăm, chiar dacă băteam mingea și săream la ladă asta ne făcea mai activi și mai puternici, chiar dacă 1+1 fac 3, puteam demonta acest mit, folosind o altă bază de calcul, asta nu ne-a împiedicat să fim copii, să rădem, să ne jucăm, să fugim de la ore, să fumăm, să bem, să ne distrăm sau să ne pară rău că facem matematică în loc de practică (nu s-a întâmplat decât de câteva ori, dar a fost) dar cel puțin am rămas cu picioarele pe pământ.

Timpul zboară, noi rămânem

Pe această cale vreau să mulțumesc tuturor profesoriilor care ne-au fost alături, care au vrut să ne învețe diferența între bine și rău (atunci nu știam asta), care ne-au îndrumat către primii pași din viața care urma să vină,

VĂ MULȚUMIM!

(cred că aici pot vorbi în numele tuturor celor care am terminat în 2004!

Îmi pare rău că nu am putut ajunge la acest eveniment, o perioadă a vieții pe care nu o voi uita niciodată și tot timpul voi avea în minte întâmplări din liceu-copilărie (pentru că asta este), lucruri pe care le-am făcut alături de voi, cu voi mi-am petrecut 4 ani din viață și datorită vouă, a profesorilor dar mai ales părințiilor suntem acolo unde suntem astăzi.

Îmi pare rău că timpul trece, îmi pare rău că voi, profesorii îmbătrâniți, îmi pare rău că părinții noștrii îmbătrânesc și ei și îmi pare rău că unii, numai sunt printre noi (Dumnezeu să îi aibe în Paza Sa).

Oare cum va arăta întâlnirea de 20 de ani?